Vladd.forumz.ro
Bine ai vent pe http://vladd.forumz.ro pentru a avea acces la tot forumul INREGISTREAZA-TE ! ! !
Un site complet gratuit!
Parola de inregistrare trebuie sa contina cifre si litere !

Vladd.forumz.ro


 
AcasaPortalCalendarGalerieFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata

Distribuiţi | 
 

 Devoratorul de pacate

In jos 
AutorMesaj
vladd
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 5228
Puncte Reputatie : 12078
Multumiri Primite : 5
Data de inscriere : 01/05/2012
Varsta : 32
Localizare : Bucuresti

MesajSubiect: Devoratorul de pacate   Sam Iun 23, 2012 9:09 pm

Legenda sau adevar?


Lasand la o parte diversele comentarii
mai mult sau mai putin convingatoare pe aceasta tema sa incercam sa
analizam exhaustiv subiectul.
Devorarea pacatelor tine de obicei de scena judecatii de apoi. Ca si
concept teologic ea exista inca de acum 3500 de ani – in Egiptul antic
la judecata lui Osiris, cel pacatos (implicit pacatele sale) era devorat
de un monstru abominabil. Ceva asemanator se intampla si in cultura
azteca unde Zeita-Mama “absorbea” pacatele celui “cait”.
Insa cum s-a facut trecerea insesizabila spre acel “redemption”?

Am putea presupune, si pe buna dreptate,
ca influenta crestinismului a dus la popularizarea acestei imagini.
Insa gasim reminescente in arealul celtic cu mult inaintea sosirii
crestinismului. Este atestat un personaj care folosea magia ritualica
pentru a “extirpa” pacatele. Asta se intampla si in Isulele Britanice.
In Walles, desi marturiile scrise lipsesc, savantii secoleler XIX s-au
straduit sa nu vorbeasca despre acest fenomen oricum din ce in ce mai
rar intalnit. Ei nu-si puteau explica cum intru-un secol “luminat”,
populatia rurala analfabeta sa se dedea unor astfel de practici obscure.

Pare-se,
parte a folclorului autohton, acest mit a fost influentat profund de
Biserica Catolica. Devoratorul a devenit astfel un damnat, “certat” cu
biserica, un adept satanic.
Insa el este cel care practica Vechea Cale. Ramasita a vechiului
samanism, el se folosea de propriul spirit si corp pt a alunga suferinta
bolnavului pe patul de moarte. O ultima “impartasanie” eliberatorie
daca vrem sa folosim un termen crestin.

Primele scrieri atestate se afla la
British Museum si este vorba despre autorul John Aubrey din 1640 care
relateaza o astfel de intamplare. Deasemenea, in 1686 acest obicei este
inregistrat in nordul regiunii Walles.

In august 1852, Asociatia Arheologica de
la Cambridge la cea de-a sasea sedinta anuala de la Ludlow, face
referiri si comentarii la acest aspect legat de riturile funerare.
Scrierile pomenesc de un cersetor folosit impotriva vointei lui.
Probabil aceasta practica era ocazionala si cei care deveneau devoratori
de pacate erau inzestrati cu o anumita capacaitate extrasenzoriala
deosebita.

Practica e clar legata de simbolistica
euharistiei crestina – impartirea trupului si sangelui lui Iisus
Hristos. Hrana intru Domnul, trup si spirit, cum o inteleg crestinii
este o varianta simbolica la ceea ce se intampla si in Egiptul Antic
cand Osiris invie si o data cu el primavara revine pe pamant. Se
impartea adeptilor acea “paine inverzita”, coliva de mai tarziu la care
face Eliade referire.

Se stiu putine despre acesti
“dezlegatori” cum sunt numiti popular. Este o traditie care coboara in
vremurile vechi si este cunoscuta in multe zone. In ultima instanta ea a
fost incorporata si in practicile funerare catolice, dar fara a i se
intelege adevarata semnificatie. Simbolistic, se crede ca ritul are la
origine povestea din Biblie (Levitic xvi. 21, 22v), respectiv “tapul
ispasitor” al lui Aaron care a preluat pacatele copiilor lui Israel si i
s-a dat drumul sa moara in salbaticie.

In traditia samanica, un devorator de
pacate este “angajat” de familie sa vina la capataiul mortului si sa
manance ritual paine si sare, elemente simbolice.

In acest rit, pacatele sunt vazute ca si
greutati care tin sufletul decedatului captiv intr-un fel de
purgatoriu. El trebuie eliberat pentru a merge mai departe. Mancarea
(paine si bere, sare si apa dupa caz) se aseaza pe abdomenul
decedatului, crezandu-se ca aceasta va absorbi pacatele prin forta
vitala.

Tot sin-eater-ul se ocupa de insotirea
mortului precum Anubis. El canta incantatiile, urmand un ritual precis
catre Lumea de Dincolo. El joaca si rolul de anam cara (prietenul si
insotitorul sufletului). Un duhovnic si un sprijin in calatorie
(asemanator in Papirusul lui Ani)

Ceea ce nu se cunoaste este insa efectul
benefic pe care il aveau acesti “medicine-man”. Vraci-samani ai
vremurilor lor, ei actionau prin metode naturiste cunoscand plantele si
ierburile vindecatoare, nefiind deloc straini de medicina populara.

Rituri funerare


Pentru a intelege mai bine aceste elemente trebuie sa intelegem riturile funerare si influentele lor.

In preistorie, daca
aruncam o privire, mortii erau inmormantati vopsiti in ocru, culoarea
mortii. La europeni practicandu-se negrul, orientalii vad in alb
simbolistica mortuara.

Chiar si acest mic amanunt, culoarea, conteaza foarte mult in economia peisajului.

Tot in vechime, triburile salbatice
sacrificau un animal pe mormant pentru ca acesta sa preia pacatele celui
dus in lumea de dincolo.

In Egipt, prin acest
ritual de impartasire al corpului zeului, adeptul se indentifica cu el,
moare, trece prin Lumea de Jos, si apoi dupa Judecata invie triumfal
fiind simbolizat de culoarea verde.

Trecerea inseamna identificare, asumare, credinta, transfigurare.

Un devorator de pacate ar avea in acest sens puterea suprema, insa povara pe care ar trebui sa o indure ar fi infernala.

Marturiile atesta astfel de exemple in Scotia, Walles, Anglia, peninsula Balcanica apoi.

Putem vedea fie parti ale acestui ritual fie o simbolistica mult mai exacerbata in sensul acelor “prajituri funerare”.

Deasemenea si “priveghiul” mortilor
devine inca de la iudei o practica atestata. Fie ca sa-si ia ramas bun,
fie ca se temeau de actiunile celui decedat care inca se afla la
“granita”.

In Irlanda, cei care vegheau decedatul trebuia sa aiba la ei sare si sa manance din cand in cand.

Mai degraba, devoratorul de pacate
devine in comunitatile rurale din Britania, Balcani si nu numai acel
“tap ispasitor”. El consuma pacatele si este platit pentru asta.
Traieste retras de comunitate, asupra lui planand stigmatul de
vrajitorie, magie neagra, practici oculte, spiritism.

Este practic o inversiune a rolului
samanului la populatiile nordice. Pentru ca omul se teme de moarte si nu
o mai imbratiseaza. De aceea tot ce este legat de ea trebuie sa fie
indepartat, sa fie “afara” din societate.

Tot aici gasim ideea transferului de personalitate bine-rau si deasemenea, observam ca tine strict de magia religioasa.

Simbolistica


Ne intrebam de ce oare tocmai paine si sare?

Painea a fost dintotdeauna la mare
cinste si respect in conceptia comunitatilor rurale. Prin transfer de la
“graul cristoforic”, adica de la graul privit de aproape care are
intiparit chipul lui Hristos, painea reprezinta fata lui Hristos.

Pe langa rolul de aliment prioritar al
universului gastronomic taranesc, painea, si implicit graul, are
numeroase implicatii in medicina populara, dar si valente sacre prin
simbolizarea trupului lui Hristos.

In istoria umanitatii, alimentatia a
fost determinata de mediul natural, de structura socio-economica a
comunitatilor, de conceptiile religioase si spirituale, de paradigmele
mentalului colectiv. Actul alimentar axat pe dimensiunea filozofica,
metabolica, in calitate de suport bioenergetic, a evoluat in functie de
cadrele geografice, de cadrele culturale, dimensionandu-si semnificatii
si conotatii specifice. Comunitatile ofera indivizilor coduri si modele
culturale care sunt variabile in functie de factorii economici si
sociali, in functie de perioadele istorice.

Dupa cum apreciaza Mircea Eliade, in
actele fiziologice ale nutritiei se pot identifica coduri si valori
religioase, sacralitati care “devin la primitiv un rit a carui
intermediere il ajuta pe om sa se apropie de realitate, sa se insereze
in pontic”.

Ofrandele aduse mortilor vorbesc despre
“paine si bere” ca hrana de baza in lumea de dincolo. In Orientul antic
painea nu era taiata ci rupta, iar ruperea painii, in sens figurat,
ansemna “a manca impreuna, a lua masa”. Aceasta masa era, poate,
inteleasa in sens spiritual ca un act sacru, iar cele 12 paini expuse in
templul din Vechiul Testament sunt imaginea simbolica a hranei
spirituale. In Noul Testament, in pilda inmultirii painilor se vorbeste
despre 12 cosuri cu peste si 12 cosuri cu paine. Intrucat omul nu
traieste doar cu painea materiala, painea euharistica a vietii devine
hrana spirituala impreuna cu vinul.

Din punct de vedere al simbolisticii painea reprezinta elementele primordiale: pamantul (recolta este rodul sau), apa, focul.

Painea insoteste in mod constant si
necesar omul in marile momente ale vietii: nasterea, (ursitori, botez),
nunta, moarte. Daca la nunta colacul miresei este un insemn al
belsugului, fertilitatii, norocului in viata, in ritualurile trecerii,
la ursitori si pomana, azimele (azmele), din aluat nedospit unse cu
miere au rolul imbunarii, indulcirii trecerii prin viata a omului si a
spiritului catre cealalta lume.

Simbolul painii
In religiile antice, painea era considerata drept un dar ce venea din
partea zeilor. La fel si in Vechiul Testament unde painea era darul lui
Dumnezeu de care depindea supravietuirea omului.
In acelasi timp, painea este simbolul vietii omului pe care omul i-o
ofera lui Dumnezeu. Astfel Melchisedec i-a oferit lui Dumnezeu ca jertfa
paine si vin. In templul din Ierusalim stateau expuse permanent cele
douasprezece paini ale “punerii inainte” care reprezentau cele
douasprezece triburi ale lui Israel care se ofereau pe sine lui
Dumnezeu. La cinele rituale sau cinele pascale, painea mai avea o
semnificatie: era semnul memorial al eliberarii din sclavie, se folosea
numai paine nedospita sau azima asa cum fusese painea pe care o
mancasera in Egipt evreii, in graba nemaifiind timp sa o dospeasca, in
noaptea eliberarii.
Nu numai la evrei, dar la toate popoarele orientului painea era franta
si distribuita la inceputul mesei de catre capul familiei.



Simbolul sarii

Vechii romani atribuiau sarii un efect
apotropeic, puterea de a alunga demonii. Noilor nascuti le dadeau in
ziua a opta dupa nastere, zi lustrala, de purificare si ispasire, putina
mola salsa care era acelasi lucru cu “mola sacra” (asonantele
nu sunt intamplatoare): faina de grau amestecata cu sare, aceeasi
compozitie care se punea si pe capul victimelor sacrificale. Oare din
acest rit pre-crestin isi are originea folosirea – pana nu demult – a
sarii in Taina Botezului in Biserica latina? Latinii dadeau celui chemat
la Botez sare exorcizata si binecuvantata inca de pe vremea Fericitului
Augustin.

Sarea mai era folosita de crestinii
occidentali la sfintirea apei, la consacrarea altarelor bisericilor cu
asa-numita -acqua gregoriana- sau la binecuvantarea mare impotriva
tuturor relelor.

Unele rituri pre-crestine s-au conservat
in Biserica apuseana si numitorul comun este sacralitatea sarii ca
simbol de nestricaciune, de durata, de gust bun al intelepciunii.

Sarea simbolizeaza durabilitatea,
dainuirea legamantului dintre Dumnezeu si alesii sai. Ceea ce textul
original numeste “legamant de sare” in limba romana a fost tradus –
foarte fidel sensului – prin “legamant de necalcat, vesnic”. Sarea, la
fel ca si tamaia si focul, pentru omul biblic este mijloc de purificare.

Ne mai raman totusi chiar si in zilele
noastre ramasite ale acestor obiceiuri – in Irlanda la mijlocul anilor
1980, in partile rurale din Anglia (Shropshire si Cumberland), in
Bavaria, in Balcani, in Olanda. Oamenii din vremurile antice si nu numai
erau in general superstitiosi. Exista ceva adevarat in aceasta legenda?
Puckle mentiona in cartea sa, “Obiceiuri funerare” existenta ultimului devorator prin sec XVIII.
Mai exista printre noi?
Cunoasteti obiceiuri asemanatoare?

Sursa : Link
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://vladd.forumz.ro sau xxx forum http://exitzone.3xforum.ro/
 
Devoratorul de pacate
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Vladd.forumz.ro :: Other :: Despre :: Misterele lumi-
Mergi direct la: